joi, 30 ianuarie 2014

Opinia corecta



Nu are importanta ce stire controversata din ultima luna alegem. Dau cu banul si-mi cade prabusirea avionului, Adrian Iovan si tanara studenta care nu au avut sansa sa scape.

Ce nu stiam cu certitudine cel putin in faza incipienta a catastrofei.

  • nu stiam daca Adrian Iovan este vinovat de accident sau este erou;
  • nu stiam daca cei doi ar fi supravietuit in cazul unei interventii mai rapide.

Cu toate acestea, majoritatea si-au format o opinie inca din primele secunde. Cat de corecta? ramane de vazut. Este specific firii omenesti sa isi dea cu parerea imediat, dar nu este si productiv. Fiecare considera ca are o opinie avizata, corecta si ca ceilalti care au idei opuse gresesc. Dar cum ne formam parerile?

Probabil 50% se lasa influentati de figura antipatica sau simpatica a comentatorului de can-can invitat la TV sa dezbata problema. Imi place de el, inseamna ca are dreptate, altfel nu. Altii se lasa covarsiti de sentimente, de drama ce se deruleaza pe canalele media. E o nenorocire fara seaman si toti cei implicati din afara, trebuie sa fie vinovati ca nu au rezolvat cazul.
Raman destule procente si pentru cei ce se resemneaza cu gandul ca dumnezeu a vrut sa se intample asta. Iar cand este vorba de dumnezeu, nu-i asa, nu  are rost sa punem intrebari suplimentare.

Oamenii nu inteleg ca nu este necesar sa ne dam cu parerea fata de orice si in orice conditii. Nu trebuie sa participam mereu cu patima la toate dramele lumii. Este necesar sa avem o privire mai de ansamblu (bird's-eye view) cum spun americanii.
De ce?

Pentru ca:
  • apar atatea elemente pe care nu le stapanim, de exemplu "enigma" liberului arbitru. Sunt lucruri mult mai profunde care dau orice teorie peste cap in masura in care ele devin demonstarbile sau nu;
  • care-i folosul real in a ne exprima opinia fata de orice? De cele mai multe ori este pierdere de timp. Nu mai pun la socoteala faptul ca oamenii isi creaza in viata idealuri marete, pentru ca sa le uite pe parcurs, poticnindu-se in mundanul de la coltul strazii.

Opinia corecta este corecta, ca de altfel orice pe lumea asta, in masura in care te ajuta sa evoluezi, sa intelegi cu adevarat ce se intampla cu tine si in jurul tau, sa descifrezi mecanismul fin al mintii tale, sursa primordiala a manifestarii.

Nu este nici o exagerare in ceea ce spun, nu este nimic prea filosofic sau scos din context. Momentul mortii ne gaseste pe toti pe picior gresit daca nu tinem cont de toate acestea, iar acel moment desfiinteaza ce a fost inainte, goleste de substanta orice pretentie anterioara.

miercuri, 29 ianuarie 2014

Religia, ce folos?

Cand este vorba sa atace religia, ateii vin cu numeroase argumente ce sprijina inexistenta unei fiinte superioare sau creatoare, ce guverneaza legile omenirii si ale universului.

Eu voi incerca sa am alta abordare.





Sa zicem ca Dumnezeu exista si in special cel din viziunea dogmei crestine (ceea ce voi spune mai jos poate fi insa valabil si pentru alte miscari religioase). In continuare NU am sa incerc sa neg in nici un fel aceasta existenta sau sa aduc dovezi in defavoarea ei.

Dar vin cu intrebarea, care este scopul vietii religioase?
Sa fie acela de a deveni o persoana mai buna pentru societate? Poate scopul consta in viata de apoi, a evita iadul si a-ti crea mai multe sanse de a ajunge in rai? Sau poate fuziunea sufletului individual in spiritul infinit universal (conform ideilor new age)?

Este destul de greu sa stim ce inseamna a fi o persoana mai buna pentru societate si este o misiune prea pe termen scurt. Ce cred eu ca este bine pentru mine, poate fi un adevarat cosmar pentru seamanul meu. Doua persoane privesc aceeasi "opera de arta" unuia ii place iar celuilalt nu. Cine stabileste definitia frumosului? Exemplele pot continua la nesfarsit. Regulile majoritatii s-au dovedit falimentare de-a lungul timpului. La un moment dat in istorie pamantul era plat pentru majoritatea, iar sclavia era de asemenea general acceptata.

Cum este cu viata de apoi? Cum stabilim cine este salvat si cine nu? Cat bine trebuie sa faci, care este numarul exact in procente pentru a intra pe poarta raiului? Lasam la o parte faptul ca tocmai am aflat ca nu stim cu certitudine ce inseamna binele in lume. Sa spunem ca nu este vorba de un singur numar si ca trebuie sa faci doar bine, sa zicem intr-o marja de la putin bine pana la foarte mult bine. Ramane intrebarea, care-i limita de jos? Si de ce unii sa se straduiasca sa faca mai mult bine, cand de fapt se pot salva si cu mai putin efort? Si oricat bine am face, care este dovada redemptiunii? Cum traim certitudinea aici in viata asta, pana nu este prea tarziu, ca am facut ce trebuia pentru a ajunge in paradis?

Aici nu neg existenta lui Dumnezeu sau irelevanta religiei, dar toate acestea trebuie sa aibe o finalitate concreta, constient asumata si dovedita. Experienta personala este singurul criteriu valabil ca proba, nu ce am auzit de la altii sau am citit prin carti.
Aici si acum, nu intr-un ipotetic candva.

Daca nu ai viziunea ultima si implicit corecta a caii pe care o practici, daca nu i-ai inteles pe deplin substanta, atunci toate acestea nu exista, nu au valoare, toate devin vorbe goale. Vrei sa dovedesti ca Dumnezeu exista si ca religia este coloana vertebrala? Dovedeste-ti tie in primul rand, dar nu prin simple povesti si fantasme ale mintii.



marți, 28 ianuarie 2014

Ateism, credinta si orice altceva.

Ateu sau credincios, esti in aceeasi oala, sub guvernarea acelorasi legi. Ignoranta este perena.

Mintea iti creeaza realitatea in varianta proprie, dar asta nu te scoate din "oala".

Legile, mai mult sau mai putin relative sunt aceleasi pentru tot ce exista sub soare. Impermanenta tuturor lucrurilor si fenomenelor nu tine cont daca esti ateu sau credincios. Multi dintre voi ati fost credinciosi inainte de a deveni atei si invers. Cine sau ce poate garanta ca maine nu va sufla vantul irezistibil al schimbarii si ca nu va veti intoarce iar cu 180 de grade?

Un simplu atac cerebral, nu numai ca v-ar distruge complet ideea de Dumnezeu, dar ar putea sa va faca sa uitati chiar si limba romana. Valabil si pentru atei si pentru credinciosi.

Si atunci pentru ce tot acest spectacol?
Imi imaginez o lume utopica in care fiecare sa-si tina pentru el credinta sau necredinta si sa se ocupe mai mult de celelalte fantasme. Ar fi oricum mai putin zgomot.

Dar pentru ca nu traim intr-o astfel de lume, a luat fiinta acest blog, in care ne vom consuma timpul cu multimea pestrita de atei si credinciosi, inconsistenta etichetarilor si in general obsesiile si iluziile omului modern.